Tag Archives: de ce apare condensul

Condensul

Condensul. Ce este, cum îl putem preveni și de ce apare?

Majoritatea dintre noi, la un moment dat, am întâlnit situația în care în timpul sezonului rece, geamurile locuinței se aburesc sau “plâng”. Fenomenul este unul des întâlnit și contrar zvonurilor frecvente de tipul “ferestrele locuinței fac condens pentru că nu sunt de calitate sau pentru că au fost montate greșit”, condensul apare din cauza diferențelor de temperatură între temperatura de exterior, sticla ferestrei și cea din interiorul locuinței. În majoritatea cazurilor condensul se manifestă în anumite situații pe care nu le considerăm atât de importante sau care fac parte din tabietul zilnic cum ar fi: dușurile fierbinți, uscarea hainelor sau gătitul în bucătărie – dacă încăperea nu este aerisită conform recomandărilor producătorilor după fiecare astfel de moment. În cazul în care măsurați cu un umidometru, procentul de umiditate din locuință , iar acesta crește foarte mult – peste 60%, este posibil să apară igrasia sau mucegaiul care din păcate nu sunt benefice pentru organism. Acestea sunt elemente nocive pentru sănătatea noastră și a celor dragi și pot provoca boli respiratorii grave. 

Cât de important este să aerisim regulat camerele locuinței? 

Specialiștii recomandă să aerisim zilnic cel puțin 20-30 minute fiecare încăpere a locuinței în care urmează să ne desfășurăm activitatea, pentru a reînprospăta aerul și pentru a mări calitea acestuia prin adăugarea unui aer exterior, cel mai probabil intens bogat în oxigen. Totodată în timpul aerisirii regulate, nivelul de umiditate și temperatura din încăpere se reglează la o valoare optimă pentru acea perioadă din an. Păstrat cu regularitate, acest obicei benefic, va crea un mediu ambiant sănătos și cu un grad crescut de confort. În plus, vom evita formarea condensului și a mucegaiului sau a igrasiei. 

Ce altceva putem face pentru a preveni apariția condensului? 

În primul rând, așa cum am scris anterior, e importantă aerisirea locuinței. Cu aer proaspăt din exterior, pentru minim 20-30 minute. În cazul în care avem o umiditate peste 60%, specialiștii recomandă folosirea unor dispozitive de dezumidificare (dezumidificator). E important, pe cât de mult posibil să evitați uscarea hainelor la interior și dacă vă permite bugetul să instalați un sistem de ventilare pasivă între locuință și mediul exterior. 

Îți oferim consiliere în alegerea profilului potrivit pentru ferestrele PVC cu geam termopan sau tripan, modul de împărțire și deschidere al ferestrelor PVC, echiparea corespunzătoare a unei uși de interior sau de exterior termopan, soluții pentru închiderea balconului sau a terasei cu geam termopan.

Contactează-ne acum: telefonic la numărul 0730 469 569 prin livechat sau formularul de contact.